Blog

Elevi din Belgia la Colegiul National “ Vasile Alecsandri” Bacau

fr

La Colegiul National “Vasile Alecsandri” au sosit oaspeti de seama. Doi elevi din Belgia vor studia aici, timp de trei luni, printr-un proiect Comenius demarat de liceul bacauan, la care s-a aderat inca din anul 2011.

Este vorba despre Donovan Dive, de 16 ani, clasa a XII-a – profil Stiinte Sociale, si de Florence Blondiaux, de 15 ani, clasa a XI-a – profil Arhitectura, ambii de la Séminaire de Floriffe din Belgia. Acestia au fost selectati sa participe la un schimb de experienta intercultural, asa ca pâna in luna decembrie ei vor fi elevi ai colegiului “Alecsandri” – vor participa la ore, vor primi note, vor fi ascultati si chiar testati.

Studiile facute aici le voi fi echivalate in tara de origine, in baza unui contract incheiat intre scolile partenere. Elevii belgieni au participat deja de ieri la orele de curs, Florence Blondiaux fiind repartizata in clasa a XI-a E, iar Donovan Dive, in clasa a XII-a E.

Patru elevi alecsandrieni, la studiu in strainatate

In acelasi proiect, alti patru elevi bacauani de la Colegiul National “Vasile Alecsandri” vor studia in strainatate. Doi dintre ei – Georgiana Baciu de la clasa a XII-A G si Madalina Comorasu – de la XI-a C, au plecat deja in Carpentras (oras situat in sudul Frantei), la Lycée Agricole “Louis Giraud”.

Se pregatesc de plecare, pentru a studia in Belgia, prin acelasi proiect, alte doua eleve ale Colegiului National “Vasile Alecsandri”, care vor beneficia de conditii similare si vor locui la familiile celor doi elevi veniti acum in Bacau.

“Este o oportunitate mare pentru mine ca liceean sa studiez si intr-o alta tara, un lucru important pentru viitorul meu, o ocazie unica. Sunt foarte incântata. Acum, ca si Donovan si Florence sunt aici cu noi voi pune la punct micile dificultati pe care le am pâna voi pleca si eu peste trei luni”, ne-a spus Claudia Elena Lupu – eleva XI-a H .

“Consider ca este o ocazie pentru mine sa-mi perfectionez limba franceza si sa cunosc multe persoane noi. Sunt nerabdotoare sa ajung in Belgia. Am evut emotii, dar prin Donovan mi-am dat seama ca totul este foarte bine. Sunt increzatoare in mine si in ceea ce va urma”, a marturisit si colega ei, Andreea Anutei – eleva XI-a E.

Proiect bazat mai mult pe voluntariat

Finantarea acestui program este cu bani de la Uniunea Europeana. Se deconteaza doar transportul si, in plus, se mai acorda 170 euro pe luna pentru fiecare elev, ca bani de buzunar. “Importanta majora a acestui proiect consta in dezvoltarea competentelor lingvistice ale elevilor din cele doua clase in care vor invata cei doi elevi din Belgia, prin faptul ca au in mijlocul lor elevi nativi vorbitori de limba franceza.

Acest proiect a debutat in Europa in 2009, iar noi am aderat in urma cu doi ani, alaturi de inca doua licee din Hunedoara si Covasna”, a explicat prof. Liliana Aflorei – director CN “Vasile Alecsandri” Bacau. Proiectul se finalizeaza in primavara anului viitor.

Si profesorii liceului considera ca acest proiect unic este o experienta utila atât pentru elevi, cât si pentru ei, ca dascali. “Trebuie sa ne adaptam predarea la clasa, sa facem eforturi ca ei sa inteleaga activitatile noastre. Este pentru prima data când vin la noi elevi din strainatate sa studieze efectiv. Insa este foarte interesant proiectul”, a declarat prof. de limba franceza Ioan Grintescu.

“Si pentru noi este o provocare. Vom avea foarte multe idei de schimbat si multe impresii de impartasit cu ei. Sunt convinsa ca si elevii nostri se vor descurca, dar si ca elevii straini se vor acomoda foarte repede la clasa”, a ararat si prof. de limba franceza Georgeta Marinescu.

“Ma voi implica in tot ce inseamna activitate la clasa si la scoala, in proiecte. Orasul este frumos, colegii sunt foarte simpatici, totul este foarte bine, profesorii sunt prietenosi. Nu cred ca voi avea probleme de acomodare aici. Sunt convins ca diferenta de limba nu se va simti si oricum voi munci mult pentru a face o impresie buna aici” – spune Donovan Dive – elev din Belgia.

“Toata lumea este vesela aici, primitoare, foarte prietenoasa. Imi place mult aici. Am primit aceasta bursa printr-un concurs de mobilitate individuala. S-au acordat cinci astfel de burse in scoli, dar in final s-au stabilit doar ca trei elevi sa fie inclusi in acest program, la nivel de Europa. Noi am ajuns aici, in România, in Bacau. Am fost foarte bine primiti” – Florence Blondiaux – eleva din Belgia.

– See more at: http://www.desteptarea.ro/elevi-din-belgia-la-alecsandri/#sthash.UEBYHtQi.dpuf

Related Posts