Sarbatoare francofonă la Colegiul “ Vasile Alecsandri”
Colegiul National “Vasile Alecsandri” a sarbatorit, prin cantec, dans si poezie, Ziua Francofoniei. Aniversată în fiecare an pe 20 martie, Ziua Internaţională a Francofoniei este un eveniment dedicat limbii franceze, ca vector pentru multilingvism. Sarbatoarea francofonă din acest an este dedicată tinerilor din toate ţările şi de pe toate continentele.
In holul mare al Colegiului National “Vasile Alecsandri” Bacau, elevi şi profesori au sarbatorit cu mare fast Ziua Francofoniei, aniversată în fiecare an pe 20 martie. S-au organizat dansuri, s-au recitat poezii, s-a cantat în limba franceză, au fost realizate expoziţii de afişe şi desene pe teme francofone. Ţara noastră celebreaza acest eveniment, alaturi de ceilalţi 74 membri şi observatori ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei printr-o serie de manifestari culturale, artistice şi educaţionale, activităţi care au fost organizate şi la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău. De organizare s-a ocupat in mod special Catedra de limba franceză a colegiului: prof. Georgeta Marinescu, Gabriela Petre-Căşeriu, Aura Arminia, Irina Pistol,Ioan Grinţescu şi prof. informatician Luminiţa Pătrăşcan. A fost un spectacol cu şi pentru tineri, mai ales că sarbatoarea francofona din acest an este dedicată tinerilor din toate ţările şi de pe toate continentele. “Este o tradiţie ca noi să sarbătorim această zi în colegiul nostru. La radio-ul şcolii s-a difuzat numai muzica francofonă. Pentru că francofonia nu înseamna numai Franţa, ci şi toate valorile culturale transmise prin intermediul limbii franceze. Activităţile tuturor tinerilor francofoni care contribuie la stabilitatea şi prosperitatea tarilor, sunt direct legate de însăşi esenţa principiilor care stau la baza Francofoniei, promovând respectul drepturilor omului, democraţia şi statul de drept, a declarat pentru ziarul Deşteptarea de Bacău, şefa Catedrei limba franceză, prof. Georgeta Marinescu.
.
Related Posts
Rezultatele selectiei Grupului ţintă pentru proiectul Erasmus + KA2, Parteneriate...
Ziua Internațională a Francofoniei organizată la inițiativa Colegiului Național...