GIMNAZIȘTII ALECSANDRINI SUSȚIN BIBLIOTECA ȘCOLARĂ
Elevii de gimnaziu ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Bacău au participat, săptămâna trecută, la prima activitate a unui proiect mai amplu, numit „Biblioteca inima școlii”, al cărui scop este strângerea unui fond de carte special destinat celor mai mici dintre cititori. Astfel, pe 22 noiembrie, elevii celor 6 clase de gimnaziu au realizat o expoziție cu lucrări grafice, propunând afișe de promovare a proiectului, care le-au dovedit creativitatea și pasiunea pentru carte. Mesajele pe care lucrările elevilor le exprimau îndemnau la lectură.
„Ca profesori de literatură, noi ne dorim să ținem pasul cu oferta de carte de pe piață, să aducem în școală cele mai recente traduceri, să propunem elevilor carte de calitate, cât mai actuală și cât mai diversificată. Cititorul trebuie să regăsească în lectura sa fapte de viață, pe care el însuși le-a trăit, să facă diverse conexiuni cu celelalte arte, printre care cinematografia. Acest lucru este greu de realizat și, chiar dacă direcțiunea colegiului nostru se îngrijește să împrospăteze fondul de carte, până la urmă ține de noi, de cititori, să susținem un astfel de demers. Tocmai asta ne-am propus să realizăm prin acest proiect – să arătăm complexitatea, misterul, inefabilul lecturii”, ne-a declarat prof. Ramona Palade-Jitaru, coordonatoarea proiectului.
Elevii participanți în proiect au fost sprijiniți de prof. Mariana Andone, prof. Ramona Gavriloaia, prof. Ramona Mocanu și prof. Călina Stroe. Juriul a fost format din elevi care au analizat fiecare detaliu cu mare atenție. „Am selectat juriul tot din rândurile elevilor gimnaziști, astfel încât elevi de la un anumit nivel să jurizeze lucrările colegilor lor mai mari. Am gândit o fișă cu criterii cât mai clare și un anumit punctaj pentru fiecare, iar elevii care au fost implicați în jurizare au tratat procesul de selecție cu o extraordinară responsabilitate, fiind cu adevărat imparțiali”, a adăugat prof. Ramona Palade-Jitaru.
Celelalte etape ale proiectului se vor derula de-a lungul întregului an școlar, evenimentul cel mai important fiind organizarea unei colecte de carte.
Karina Ambăruș și Ciprian Căliman, clasa a VII-a B
– See more at: http://www.desteptarea.ro/gimnazistii-alecsandrini-sustin-biblioteca-scolara/#sthash.IS9H8eg2.dpuf