Elevii de la “Alecsandri” afla “Incotro” să-şi îndrepte paşii
Elevii de la “Alecsandri” afla “Incotro” s-o apuce
Circa 50 de elevi ai Colegiului National “Vasile Alecsandri” din Bacau au participat, sfirsit de saptamina, la o serie de workshop-uri prin care vor fi sprijiniti sa-si identifice talentele si potentialul astfel incit, prin fructificarea corecta a acestora, sa-si poata construi un plan corespunzator de cariera. Seminariile au loc in cadrul proiectului national “Incotro”, al Asociatiei “Scoala pentru Viata” din Cluj-Napoca, coordonat la nivel local de manager de proiect Alexandra Grigorosoaea din Iasi – absolventa a Colegiului “Vasile Alecsandri” – cu sustinerea Catedrei de Engleza a unitatii de invatamint prin profesor Florenta Popa. “Practic, adolescentii vor fi sprijiniti printr-o serie de exercitii, activitati specifice si cazuri concrete, sa se descopere pe sine, sa-si afle pasiunile si talentele pe care le pot fructifica apoi in alegerea unui plan de cariera. Obiectivul proiectului este, asadar, acela ca ei sa afle citiva pasi spre construirea unei cariere, plecind de la cunoasterea de sine”, a spus Alexandra Grigorosoaea.
Workshopurile se desfasoara simbata si duminica si sint sustinute de sase traineri din tara, membri ai Asociatiei “Scoala pentru Viata”. (Madalina ROTARU) – Ziarul de Bacău