A treia Reuniune a Proiectului Multilateral Comenius Pe urmele moştenirii culturale, la Isperih, in Bulgaria
În perioada 7-11 mai 2012, o delegație a Colegiului Național “Vasile Alecsandri” Bacau, formată din elevii Bogdan Petrea, Raluca Bătrînu, Dragoş Perju, Alexandru Lupu, Beatrice Botezatu, Ioana Dumitrașc, Iustin Lasău, Ioana Diaconescu, Bianca Alexandru, Claudiu Ciubotaru, însoțiți de prof. consilier școlar Lidia Blidariu, coordonator de proiect, dir. adjunct prof. Liliana Aflorei, prof. Florența Popa, prof. Maria Crețu și profesor inginer Ingrid Armașu, au participat la o mobilitate internațională în orașul Isperih, regiunea Razgrad, Bulgaria, în cadrul
Proiectului Multilateral Comenius “Sur la trace du notre heritage culturel en Europe” –STRANHECE, 2011-2013.
Pentru aceasta reuniune elevii din Alecsandri au avut de realizat, pe baza competenţelor lingvistice şi TIC, cercetări şi produse creative legate de personalitatea studiata în proiect, George Enescu, de schimburile culturale cu Italia si Spania( jurnale), logouri pentru întâlnirea din Bulgaria, filme despre şcoala noastră. Realizările noastre au fost oferite şcolilor partenere în cadrul reuniunii.
Deplasarea de la Bacau a echipei CNVA a început în 7 mai. Reuniunea de proiect a debutat oficial, marți, 8 mai 2012, cu o vizită la primăria din Isperih, unde am fost primiţi de autoritățile locale. A urmat întâlnirea participanţilor la Liceul cu profil tehnic-agricol “Khan Asparuh”-Isperih, unitatea școlară parteneră bulgară . Gazdele ne-au pregătit delegaţilor din cele 6 ţări , România, Grecia, Italia, Franța, Spania și Belgia un program artistic de bun venit, alcătuit din dansuri și cântece tradiționale,prezentarea personalităţii studiate de colegii bulgari, Kan Isparuh, un tur al liceului. “M-a impresionat plăcut să văd cum colegii bulgari, care nu învață la cel elitist si dotat liceu, ne-au primit cu o bucurie și ospitalitate contagioase. Am apreciat la ei seriozitatea și faptul că au pus foarte mult suflet în ceea ce au făcut”, ne-a declarat Raluca Bătrînu. Ziua s-a încheiat cu ritualuri folclorice,seară festivă cu dansuri populare oferită de organizatori.
Cea de-a treia zi s-a dovedit lungă si frumoasă . Am pornit pe urmele moștenirii culturale – scopul proiectului este de a cunoaşte şi a înţelege mai bine valorile culturale altor ţări – în regiunea Razgrad.Am fost ghidaţi permanent în limba franceza dar şi enhleză de către ghizi speciali. Intâi am perceput urmele romane la Abritus. Apoi urmele lui Khan Asparuh – conducătorul care a pus “temelia” viitorului regat al bulgarilor la 681. Am vizitat Pliska, prima capitală a regatului bulgar.Orașul este situat în nord-estul Bulgariei și a fost capitala Bulgariei pana la anul 893. Lecţia noastră de istorie şi civilizaţie bulgară a continuat la monumentul UNESCO , Cavalerul din Madara. Sculptura rupestră, în roca muntelui, a cărei datare nu a fost precis stabilită redă semnul puterii bulgarilor și include simboluri precum leul, câinele sau șarpele. A urmat Veliki Preslav, a doua capitală a Bulgariei, a carei urme ne-au fost reconstituite la muzeul arheologic al rezervatiei Preslav şi printr-o proiecţie virtuală. “Sincer să fiu nu credeam că Bulgaria are o istorie atât de frumoasă și de bogată în același timp. Cu siguranță au foarte multe de oferit celor care vor sa-i cunoasca, iar eu cel puțin am observant cu plăcere că știu să își conserve foarte bine patrimoniu istorico-cultural”, a declarat Dragoș Perju,elev.
A patra zi a început la mormântul-necropola regelui Dromihetes de la Sveshtari, înscris în lista patrimoniului UNESCO. Ziua a continuat cu cunoasterea pitorescului oraș medieval Veliko Târnovo, cea de-a treia capitală a regatului bulgar, cu vestigiile și cetatea ţarilor din Dealul Tsarevets. In anul 1187 Turnovgrad devine capitala Regatului Bulgar, urmatoarele doua secole fiind cunoscute drept o perioada de “aur”. După vizitarea cetății am avut timp pentru a admira orașul cu străzile înguste, ticsite de atelierele meșterilor artizani ,care lucrează cu ferestrele larg-deschide.
La şcoala din Isperih, în drumurile noastre pe traseul cultural propus de organizatori, serile la cinele comune, am putut să comunicăm , să socializăm, să împărtăşim din experienţele noastre noilor prieteni bulgari, italieni, francezi, spanioli. Au răsunat imnurile ţărilor noastre, dar şi melodii la moda pe care le ştiam toţi, am gustat din bucatele bulgăreşti, salatele traditionale.Vom comunica de acum pe grupul facebook din proiect.
In 11 mai, dupa încheierea reuniunii în care profesorii din delegaţii au făcut şi bilanţul primului an de proiect STRANHECE, stabilind calendarul mobilităţilor pentru următorul an şcolar, am plecat spre ţară. In drumul nostru de întoarcere am putut să vedem coasta litorală a Bulgariei,orașul-port la Marea Neagră Nessebar – o aşezare peninsulară, cu o îndelungată istorie care datează din vremea romanilor, din 1956 rezervație arhitecturală și arheologică. Ruinele antice ale zidurilor fortificate, cu porțile din secolele III-IV, bisericile din secolele V-VI, cele păstrate din secolele X-XI, din perioada medievală și cele 60 de case din perioada renașterii dau orașului și în prezent o atmosferă cu totul specială. Am innoptat apoi la Balcik, pe lângă fostul domeniu regal romanesc.
Ultima zi a fost dedicată Reginei Maria a României . Am vizitat Cuibul liniștit, reședința de vară a reginei -aici conform testamentului, aceasta și-ar fi dorit să îi fie îngropată inima după moarte- precum și celebra gradină botanică, unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși. Povestea domeniului regal începe după al doilea Război balcanic din anul 1913, atunci când Balcicul este câștigat, împreuna cu restul Cadrilaterului, de Regatul României. Aici ramâne pentru noi toţi o dublă moştenire culturală, româno-bulgară.
“Paradoxal este faptul că acest loc, cu toate că a reprezentat reședința preferată a Reginei Maria nu impresionează prin lux și opulență ci, din contră, prin modestie, simplitate și bun gust. Aici Regina a creat un adevărat paradis terestru, nu degeaba una dintre grădinile palatului numindu-se Grădina Edenului. Prin stilul de viață și prin felul în care a apreciat și iubit România – țara sa de adopție, Regina Maria este, sau ar trebui să fie, un exemplu pentru noi toți”, ne-a spus Alexandru Lupu, elev.
În cadrul întâlnirii de la Isperih, fiecare şcoală a prezentat produsele proiectului . “Elevii si profesorii CNVA au lucrat intens ,realizând mai mult de 30 produse,filme, materiale diseminative, broșuri și prezentări în PPT ,site, blog, ceea ce a atras, o buna apreciere din partea partenerilor noştri.Sunt bucuroasă pentru determinarea pe care au aratat-o elevii şi profesorii implicați în proiect şi în această mobilitate in Bulgaria.Port recunoştinţă partenerlor bulgari deasemenea pentru organizarea reuniunii de bilanţ.”, ne-a declarat prof. consilier școlar Lidia Blidariu, profesor coordonator al proiectului Pe urmele moştenirii noastre culturale in Europa.