Blog

Ziua Internațională a Francofoniei, sărbătorită la Colegiul National “Vasile Alecsandri”

Catedra de limba franceză din Colegiul Național “Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat vineri, 23 martie, activitatea “Le français est une chance”, dedicată sărbatoririi Zilei Internaționale a Francofoniei.

Activitatea a început cu citirea mesajului Secretarului General al Organizației Internaționale a Francofoniei adresat cu această ocazie tuturor țărilor francofone după care, activitatea a continuat cu câteva momente cultural-artistice susținute de elevi.

Aceștia au interpretat melodii celebre din repertoriul francez și au prezentat succint biografia vieții celor mai importanți gânditori francezi. Tot în cadrul acestui eveniment, a fost prezentat și un film documentar legat de viața și activitatea compozitorului român George Enescu, materialul fiind realizat de elevii implicați în Proiectul Multilateral Comenius STRANHECE (2011-2013) și prezentat în cadrul schimbului de experiență ce a avut loc în Spania în luna februarie. Activitatea a urmărit creşterea interesului şi a dorinţei de învăţare a limbii, culturii şi civilizaţiei franceze în rândul elevilor.

“Nu este pentru prima oară când, la nivelul Colegiul Național Vasile Alecsandri Bacău, sărbătorim Ziua Internațională a Francofoniei. Această zi se bucură de un respect deosebit de mare la nivelul țărilor francofone iar, prin astfel de activități, considerăm că tinerii trebuie educați și formați în spiritul de respect față de valorile și cultura europenă.”, a declarat profesoara Georgeta Marinescu, coordonatoarea activității de astăzi. (Bogdan Petrea, clasa a XI-a D)

Related Posts