Blog

Programul național „EURO 200”pentru achiziție sisteme de calcul

In atenția elevilor care doresc să-și achiziționeze un sistem de calcul (desktop, laptop, Notebook) prin programul „Euro 200” !

În anexe aveți informații utile  și normele de aplicare pentru acest program.

GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004.

ANEXE
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 27 august 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
“(2) Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor financiar potrivit Legii nr. 269/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este următoarea:

a) pentru desktop – procesor Dual Core sau echivalent; FSB minimum 800 MHz; frecvenţă procesor minimum 2.300 MHz; HDD minimum 250 GB; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; unitate DVD; monitor LCD minimum 17″; tastatură, mouse optic;

b) pentru laptop – procesor minimum Dual Core sau echivalent; frecvenţă procesor minimum 2.000 MHz; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; HDD minimum 250 GB; diagonală minimum 15″; rezoluţie minimum 1.366 x 768; DVD;

c) pentru netbook sau echivalent – procesor Intel Atom sau echivalent; tip procesor minimum N450 sau echivalent; HDD SATA minimum 250 GB; RAM DDR3 minimum 1 GB; diagonală minimum 10”.

Documente utile:

Precizări beneficiari:

Cererea se regăsește la paginile 9 -10 din Normele Metodologice. 
Dosarul scanat se trimite pe adresa colegiului cnva_bacau@yahoo.com

Pentru mai multe detalii și informații contactați profesorul diriginte al clasei.

Related Posts