Conferința “Enseigner le francais aujourd’hui” – ediția a treia, aprilie 2013
“Conducerea Colegiului Național “Vasile Alecsandri” Bacău a primit vizita lectorului francez Elena Thuault, responsabil pentru cooperare educativă la Ambasada Franței în România. Atașatul francez a răspuns invitației lansate de prof. Angela Sterpu, de la Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, iar întâlnirea cu elevii și profesorii de franceză s-a dorit a fi un schimb de experiență. “Elena Thuault vrea să dezvolte o secțiune francofonă în Bacău, ținând ore de limba franceză în liceul nostru și să recruteze elevi vorbitori de limbă franceză, cărora pe viitor li se oferă șansa de a lucra în cele 2.000 de firme franceze care își desfășoară activitatea în România”, a declarat prof. Angela Sterpu. Singura condiție pentru început este să cunoască limba franceză. “Lucrăm cu Ministerul Afacerilor Externe, iar ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin, are două obiective: crearea unor locuri de muncă și dezvoltarea afacerilor firmelor franceze în România – spune Elena Thuault. Astfel, tinerilor li se oferă posibilitatea de a lucra pe bani francezi și de a dezvolta o carieră. Ei vor fi formați aici și în timp vor avea posibilitatea de a lucra în Franța”.
Vizita atașatului francez a debutat la Colegiul Național “Vasile Alecsandri” cu mai multe întâlniri la clasă, cu elevii și profesorii. Prima întâlnire a avut-o cu elevii de clasa a VI-a, care i s-au părut drăguți, fiind însă surprinsă de nivelul de cunoaștere al limbii franceze al liceenilor de clasa a XII-a. “Am văzut că sunt bine pregătiți și interesați de franceză. Motivația este foarte puternică, iar pasiunea pentru limba franceză le va deschide multe uși în viață”, a adăugat Elena Thuault.