Gânduri pentru absolventi

Gânduri pentru absolventi
Astăzi ne despărţim….

Astăzi ar trebui să cântăm, azi ar trebui să zâmbim, stând la început de anotimp fermecat, privind cu optimism către noile căi ce vi se deschid… Azi e o zi a maturității, a împlinirii, a asumării, a unui nou pas din devenirea voastră ca oameni.
Privim în urmă cu nostalgie și vedem un început timid de boboc, dintr-o dimineață de septembrie, prevestind o lume plină de mister și împliniri: chemarea primului clopoțel, glasul cald al unui diriginte, privirea pătrunzătoare a unor profesori dornici să vă destăinuie tainele cunoașterii… Timp de 4 ani, unii, chiar 8, v-ați petrecut adolescența în marea familie ”Alecsandri”, cu emoții și provocări, cu o muncă asiduă, urmată de laurii victoriei, vegheați îndeaproape de ochii, uneori critici, dar plini de dăruire ai dascălilor voștri.
An de an, v-am văzut crescând, implicându-vă activ în viața școlii, neîncetând să ne uimiti cu ideile, proiectele și reușitele voastre: de la Balul Bobocilor, la proiecte de caritate și acțiuni de voluntariat, competiții sportive și activități cultural – artistice. Și ca și cum nu ar fi fost suficient, ați devenit parte activă a societății, adăugând o pată de culoare în viața liniștită a comunității, prin proiectele derulate ca voluntari ai unor ONG-uri, demonstrând că vă pasă, că voi sunteți temelia societății de mâine: ”Bacău – Capitala Tineretului din România” (Federația Tinerilor), ”World Clean Up Day”, ”Earth Hour” (Centrul Regional de Ecologie Bacău), campanii umanitare (Bronx People și Crucea Roșie), Săptămâna Națională a Voluntariatului, Gala Voluntarilor, școli de vară, ”Run for epilepsy challenge” (FSC), expoziții itinerante de fotografie (APF), spectacole teatru (Nobody’s Group), muzică, dans… . Ați făcut dovada celebrei ospitalități românești, fiind gazde perfecte pentru tinerii din Polonia, Italia, Turcia și Lituania, care ne-au onorat cu prezența în cadrul proiectului Erasmus+ ”Moving Minds Through Movies”, demonstrând că spiritul adolescentin nu cunoaște granițe, și că nonconformismul tinereții este un limbaj universal.
Plini de încredere în forțe proprii, ați purtat numele colegiului la NASA, aducând premii unice nu doar pentru județul nostru, ci și pentru zona Moldovei, în fiecare an cucerind o nouă treaptă a podiumului concursului Space Settlement Design Contest. Le mulțumim pentru această onoare elevilor Ursu Teodor și Pintilie Sebastian Romeo, Sebi, în acest an obținând cea mai înaltă distincție a acestui prestigios concurs.
Ați reprezentat cu cinste și onoare numele colegiului la olimpiadele și concursurile județene, naționale și internaționale unde, prin pasiune, muncă și perseverență, călăuziți îndeaproape de cadrele didactice, și cu susținerea permanentă a părinților, ați obținut distincții importante: Olimpiada de Biologie, Olimpiada Națională Interdisciplinară ”Științele Pământului”, Olimpiada de Chimie, Astronomie și Astrofizică, Olimpiada de Geografie, Lingvistică, Limba Latină, Dezbateri, Informatică, Matematică – Concursul ”A. Haimovici”, Informa Concursul ”Ștefan Hepiteș”, Religie, Olimpiada de limba română, Lectura ca abilitate de viață, Olimpiada de limba engleză, competiții sportive.
Alături de voi am trăit fiecare clipă, alături de voi am retrăit parfumul inefabil al adolescenței, cu efervescența sa.
Ați zâmbit și ați avut emoții, ați dat de greu și ați reușit….Dar în fiecare zi, prin felul vostru unic de a fi, ați creeat și ați devenit parte a ceea ce numim cu mândrie identitatea Alecsandri. Zarva din pauză, vibrația plină de emoție din sălile de clasă, orele și aplicațiile practice petrecute în laboratoare, excursiile în care v-ați descoperit unii pe alții, toate acestea, până mai ieri, firesc al unui present continuu, azi se transformă în amintiri, ce îndeamnă sufletul la reflecție și nostalgii.
Cu 4 ani în urmă un clopoțel vesel suna, iar azi, același clinchet devine duios și tânguios, expresia unui timp comprimat în clipe, lăsând în suflet doar gânduri și cuvinte…. Sunt ani în care ați crescut și v-ați desăvârșit, ani în care cu ajutorul familiei de acasă și de la școală, ați devenit oamenii unici și frumoși de azi.
Astăzi vă luați rămas bun de la familia ”Alecsandri”, unii, preț de o vacanță, alții, pentru mai mult timp, întinzându-vă aripile și survolând noi orizonturi. Sunteți o generație unică, generația 2020: de două ori câte 10, distincție a unor suflete alese. Ne luăm rămas bun unii de la alții într-un mod atipic, cu sufletele și spiritele mai apropiate ca oricând, în ciuda distanțării fizice. Și unii, și alții am reflectat, am visat, dorindu-ne să depășim acest moment zâmbind, cu ochii plini de emoție, să ne regăsim mai hotărâți ca oricând. Și, cum provocările le aparțin celor puternici, cu siguranță acest moment al destinului vostru vă pregătește pentru un viitor de vis, un viitor în care dorințele de azi se vor materialize în reușite. Vă felicit pentru realizările prezentului și pentru implinirile viitorului pentru că, sunt sigura, că vor exista!
Să îndrăzniți să cuceriți lumea, să îndrăzniți să vă lărgiți orizontul, pentru că viața este o continuă căutare, o continuă devenire și definire a conceptului de om. Să fiți și să rămâneți aceeași oameni, cu suflete curate, în slujba unui bine universal, pentru că viitorul vă aparține vouă, celor ce îndrăzniți să credeți și să visați. Fiți buni în ceea ce veți întreprinde și nu vă mulțumiți cu frânturi de cunoaștere, fiți oameni de valoare, fiți cea mai bună versiune a voastră în fiecare zi.
Atât celor mai mici dintre voi, absolvenții claselor a VIII-a, cei ce descoperiți parfumul adolescenței, dar și vouă, tinerilor adulți, absolvenții claselor a XII-a, vă urez un drum plin de succese, de împliniri, un drum în care ”acasă” să însemne și Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”!

Drum bun în viață, promoția 2020!

Director,
Prof. dr. Adriana Macinca

Și tot pentru voi, dragi absolvenți…..

Postat în Anunturi importante, Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Activități
Log In
Autentificare