OPERA LUI MIHAIL SADOVEANU ÎNTRE MIT ŞI ISTORIE

View Calendar
2017-11-14 Toată ziua

Creaţia lui Mihail Sadoveanu va reda în permanenţă diverse (re)interpretări şi chiar (re)considerări de ordin estetic, literar, istoric. Acest fapt denotă perpetua actualitate a scriitorului. Tematica operei sadoveniene cuprinde întregul spaţiu etnic şi întregul timp al existenţei noastre istorice. Critica literară începe evaluarea estetică a operei sadoveniene încă de la începutul secolului XX. Se conturează, astfel, un portret-cadru general, bine nuanţat. Aprecierile critice stabilesc pe temei ştiinţific, cu o aproximare învederată a adevărului, viziunea sadoveniană proprie asupra lumii.
Sincronizarea literaturii române cu valorile universale se produce inclusiv prin capodoperele sadoveniene. Realizarea cu succes a unei asemenea „operaţii” este posibilă doar prin intermediul cercetării minuţioase a operelor respective. De altfel, aceasta şi este motivaţia esenţială a actualităţii temei investigate. Mihail Sadoveanu depăşeşte „condiţia” scriitorului simplu. El impune o altă „condiţie” – aceea a creatorului nativ, imprimând operei sale originalitate. În consecinţă, putem afirma că există un veritabil model narativ sadovenian, pe care critica literară din ultimele decenii a căutat să-l asocieze termenului de sadovenism. Opera lui Sadoveanu aduce dovada faptului că literatura română este deschisă spre universalitate.
În opera lui Sadoveanu, totul devine mit şi istorie: spaţiu, timp, personaj, indiferent dacă este raportat la o lume istorică sau modernă. S-a remarcat deja că în compoziţia operei acestui scriitor împătimit de evocarea vremurilor de odinioară şi a locurilor neumblate fantasticul intră în proporţii aproape neglijabile. În opera sadoveniană nu aflăm un creştinism ortodox pur, în al cărui perimetru doar sa fie înţeleasă şi reflectată estetic sacralitatea, practicile populare – descântece, farmece, vrăji, blesteme, făcături, cititul pentru deochi şi pentru îndepărtarea sufletelor rele, datul în bobi, ghicitul în cărţi şi în ghioc, interpretarea datelor astronomice şi a proiecţiilor ecatologice ale noţiunilor de Bine şi Rău în viziunea istorică-reînvie pitorescul formelor de gândire arhaică şi culoarea locală cu un sporit câştig estetic. Dacă ritualul are aici menirea de a convinge şi asupra convertirii sacrului în profan, atunci arealele transcendente se acomodează dimensiunilor umane şi palpabilului cotidian, probând profunzimea lor nu numai în sensul religios, ci şi în acela al rânduielilor consacrate de legile Firii. Observăm la opera lui Mihail Sadoveanu, că mitul, istoria şi tradiţiile oamenilor, precum şi faptul că viaţa acestora decurge în tipare ritualice, iar vorbirea şi gesticulaţia au o componentă ceremonioasă, sacerdotală. Personajele grăiesc cum li-i portul şi se îmbracă aidoma cum vorbesc, această împodobire având drept scop realizarea de înfăţişări specifice, definirea personalităţii lor, iar nu o simplă utilitate practică.
Forţa de presiune a credinţei constă pentru Mihail Sadoveanu, în capacitatea ei de a se coborî cu tot aerul de neînţeles şi de teama indusă, la nivelul reprezentărilor colective şi de a modela conştiinţe în spiritul unei organicităţi pragmatice. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcţii sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele şi povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian), precum şi o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. Voi pune accent pe naraţiunea de inspiraţie istorică şi mitică ce urmeză principiilor diegesis-ului, povestirea şi romanul sunt naraţiuni dominante de prezenţă a autorului, iar discursul epic în textele care evocă un timp istoric situate în plin ev-mediu românesc, se plasează în ordinea consacrată de romantism, de experienţa românului veacului al XIX-lea. Cititorul va intra în contact cu lumea creaţiei artistice a lui Sadoveanu şi va descoperi elementele biografice, evocări şi cronologii despre acesta. Aflăm despre Mihail Sadoveanu că îl pasionau de mic şcolar secretele gramaticii, reuşind să analizeze cele mai încâlcite şi ciudate fraze, dar mai ales era pasionat de lecţiile de istorie, de povestirile cu haiduci şi de baladele populare.
Încă din anii formării acestuia, atenţia lui penduleză între micul târg şi satul bunicilor de pe apa Moldovei, viitorul prozator observând enorm şi având pe lângă aceasta şi o memorie afectivă excelentă. Alte episoade din ambianţa de la Paşcani, de la Iaşi până în epoca debutului aducând şi ecouri bucureştene sunt prezente în opera lui Sadoveanu. Vom intra în contact cu elementele istorice din creaţiile lui Mihail Sadoveanu, respectiv romanele istorice şi personajele acestora, precum şi numeroase figuri aparţinând ficţiunii. Sadoveanu evocă faptele istorice prin toate modalităţile posibile respectiv: gesturi, fizionomia sugestivă a personajelor pe care acesta le creează, prin fantezia bazată pe contactul cu lucrurile, întregeşte lacunele unor arhive distruse de împrejurări nefaste, şi ne aduce într-un timp istoric şi un spaţiu mitic. Sadoveanu observator, contemplativ, un poet amator de imagini difluente, acestea ducând la un stil: „stilul sadovenian”. Umorul senin din Hanul Ancuţei indică lărgimea registrului său. Masiva lui operă dovedeşte cunoaşterea în cele mai fine nuanţe ale limbii trecutului şi prezentului, Sadoveanu fiind un incomparabil evocator, observator desăvîrşit al vorbirii ţăranilor şi târgoveţilor, sensibil la specificul exprimării copiilor, femeilor, calugărilor, ostaşilor, recurgând după caz la termenul particular, la arhaismul colorat sau la neologismul tipic. Relaţiile istorice, contactele culturale sau de alt gen cu ţările vecine sau mai îndepărtate au lasat urme şi în limbă, pe care Sadoveanu le pune în valoare cu dexteritate. Evocând trecutul sau consemnând fapte pentru o cronică a veacului, Sadoveanu excelează ca povestitor, a scrie pentru el înseamnă a povesti.
N-a făcut literatură de idei, dar istorisirile lui demonstrează propunând idealuri umane, Mihail Sadoveanu ne încântăcu farmecul unic al frazelor, şi de vraja stilistică de care dă dovadă. Totul pare de o mare simplitate, fiind în acelaşi timp de o rară bogăţie, scoţând în relief o sensibilitate plastică, acest limbaj evitând abstractul. Plecând de la balada Mioriţa şi de la proiecţia mitică a subiectului, Mihail Sadoveanu a transfigurat balada într-un poem de atitudine şi de largi perspective, expresie armonioasă a geniului său liric şi narativ. Baltagul se descifrează cititorului sub forma unui scenariu mitic, motivul drumului iniţiatic fiind frecvent în culturile străvechi prin trecerea dintr-un tărâm în altul, dintr-o condiţie într-alta ca o epifanie. O călătorie dintr-o lume în alta înseamnă redescoperirea sinelui colectiv – un act iniţiatic. Cartea este scrisă în a treia vârstă a creaţiei sale, după etapizarea autorului însuşi Baltagul are concizia unei capodopere, rămâne una dintre cele mai notabile scrieri ale literaturii române din perspectiva valorificării şi reinterpretării miturilor. Mihail Sadoveanu a urmărit în permanenţă să întruchipeze, la modul magistral, destinul neamului, cu toate virtuţile ce-l caracterizează. Încă cu mult înainte de începerea celui de-al doilea Război Mondial, el a năzuit ca această întruchipare să fie regăsită în imaginea unei singure personalităţi. Dimensiunile istorice, dar mai ales, cele legendare ale domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt l-au impresionat atât de mult pe Mihail Sadoveanu, încât a ajuns să-l identifice, la un moment dat, pe voievod cu întreaga spiritualitate românească. Aşa a luat naştere epopeea noastră naţională Fraţii Jderi, o trilogie compusă din Ucenicia lui Ionuţ (1934), Izvorul alb (1936) şi Oamenii Măriei Sale (1942). Mihail Sadoveanu a împletit armonios realitatea concret-istorică cu mitologia, reconstituind epopeic tot ce are mai durabil şi mai sfânt un popor, o ţară: frumuseţile naturii, măreţia oamenilor, idealul de libertate şi fericire, rosturile trecerii lor pe pământ ca fiinţe superioare, înzestrate cu suflet şi raţiune.

Autor articol: Bibliotecar, Neacșu Cristina

Bibliografie:
Nicolae Florescu, Mihail Sadoveanu între realitate şi mit, Bucureşti, Ed. Jurnalul Literar, 2011, p. 15.